Bataie între clanuri la OMV de pe Buzăului din Brăila

Aseară, 20 noiembrie, în jurul orei 21:50, polițiștii au fost sesizați prin apel 112, cu privire la faptul ca la o stație PECO, de pe raza municipiului are loc un conflict între mai multe persoane.

Polițiștii împreună cu jandarmii au ajuns imediat la fața locului unde au identificat și imobilizat persoanele implicate.

Din primele cercetări, s-a stabilit faptul că în urma unui conflict, un bărbat, în vârstă de 42 de ani l-a lovit cu un cuțit pe un altul, în vârstă de 43 de ani.

Astfel, persoanele prezente s-au agresat reciproc, bărbatul de 42 de ani fiind deposedat de cuțit.

În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală a patru bărbați, cu vârstele de 44, 43, 42 și 39 de ani, toți din municipiul Brăila, doi dintre aceștia au fost transportați la spital, iar celor de 39 și 42 de ani le-au fost acordate îngrijiri medicale la fața locului.

Celelalte persoane implicate au fost conduse la sediul poliției pentru audieri.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru infracțiunile de tulburare a ordinii și liniștii publice, portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase și lovirea sau alte violențe, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *