Decizia ministrului educaţiei cu privire la programul școlilor pe 23 decembrie

Astăzi, vineri, 17 decembrie 2021, ministrul educatie Sorin Cîmpeanu a hotărat să ofere posibilitatea unităţilor şcolare să adapteze modul de organizare a activităţii didactice pe 23 decembrie, în contextul sărbătorilor de Crăciun.

” Date fiind configurația acestui an școlar și provocările pe care acesta le-a adus copiilor și personalului din învățământ, Ministerul Educației a decis să ofere posibilitatea unităților școlare să adapteze modul în care se va organiza activitatea didactică din ziua de 23 decembrie. 

Astfel, fiecare director de școală va putea hotărî, după consultarea cadrelor didactice, dacă în data de 23 decembrie elevii vor desfășura cursuri cu prezență fizică sau dacă activitățile pot fi adaptate astfel încât să răspundă așteptărilor în contextul particular al sărbătorilor, în care activitățile de învățare să se poată organiza într-o manieră nonformală și informală, eventual printr-un proiect pe o temă care să implice întreaga familie și care să fie prezentat ulterior colegilor, după vacanță. 

Am luat această decizie atât pentru a veni în întâmpinarea dorinței copiilor și părinților de a dedica această zi pregătirilor pentru Ajunul Crăciunului, cât și în spiritul descentralizării promovate în acest an de Ministerul Educației, astfel încât unitățile de învățământ să-și poată adapta mai eficient activitățile în concordanță cu așteptările și nevoile societății”, a spus Sorin Mihai CÎMPEANU, Ministrul Educației.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *