HC Dunărea Brăila – SCM Craiova, scor final 29 – 32

Astăzi, 16 ianuarie 2022, HC Dunărea Brăila a disputat primul meci din anul 2022, pe teren propriu, împotriva echipei SCM Craiova. Chiar dacă la pauză formația brăileană a condus cu 20 la 18, partida s-a încheiat cu un scor în favoarea echipei din Craiova, 29-32.

După acestă etapă, HC Dunărea Brăila se situează pe locul 5 în clasamentul Ligii Florilor Mol.

“Nu este o scuză, dar nu am mai jucat demult iar acest lucru s-a văzut astăzi. Mai avem nevoie de timp pentru a intra în ritm. Suntem supărați pentru că atunci când dai 29 de goluri, ar trebui să fie suficient să câștigi meciul. Astăzi nu a fost suficient” a declarat antrenorul HC Dunărea Brăila, Morten Souback.

”Am luat mult prea multe goluri pentru a câștiga meciul, chiar dacă noi am dat 29. Părerea mea este că apararea nu a funcționat așa cum ne-am fi dorit noi. Am început anul cu o înfrângere și ne pare rău, dar mai avem timp. Trebuie să ne antrenăm în continuare și să remediem această situație. Nu este o scuză că nu am mai jucat demult dar, într-adevăr ne-a lipsit ritmul jocului. Pentru asta o să luptăm, ne vom antrena și mai mult și vom da totul pe teren la celelalte meciuri. Mai avem meciuri de jucat, nu este totul pierdut” a declarat căpitanul echipei HC Dunărea Brăila, Aneta Udriștoiu.

Etapa a XII se va disputa în data de 22 ianuarie 2022, împotriva echipei CSM Slatina, tot acasă, în Sala Polivalentă din Brăila.

Mulțumim galeriei și suporterilor care ne-au fost alături la această partidă și îi îndemnăm să ofere în continuare sprijin echipei. Hai, Brăila!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *