Dosar penal pentru articole vestimentare contrafăcute la vanzare
* Acțiuni pe linia comerțului ilicit
Ieri, 12 iulie 2022, polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, au organizat și defășurat o activitate pe raza orașului Ianca, pe linia efectuării actelor de comerț ilicit.
Astfel, în urma controalelor efectuate, la o societate comercială au fost găsite mai multe articole vestimentare contrafăcute ce erau expuse spre comercializare.
Bunurile în valoare de aproximativ de 1.650 de lei au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
Pe numele administratorului societății a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare.