23 August, amintiri pierdute
- astăzi se împlinesc 78 de ani de când ziua de 23 august a intrat în istoria ţării
Nimeni nu ne poate şterge istoria, chiar şi din suflete… chiar dacă unii şi-o doresc. Amintirile, cât de puţin ne-au marcat în acele vremi. Vremuri trecute, vremuri apuse. Ziua de 23 august, pentru unii, reprezenta o sărbătoare “măreaţă”, iar pentru alţii, un calvar.
Pregătirile începeau cu o lună înainte. Carele alegorice, lozincile şi vignete cu “trăiască” şi “înflorească”, tablourile tovarăşului şi ale tovarăşei, coregrafia, în timpul defilărilor, îmbră-cămintea cât mai sobră, plancardele, cartoanele colorate, toate acestea verificate înainte cu atenţie, de înalţii demnitari ai partidului comunist. Marea zi începea încă de la primele ore ale dimineţii, cu prezenţa obligatorie, aşteptând rândul fiecărei intreprinderi să treacă prin faţa staff-ului comunist. Nu conta căldura dogoritoare a verii sau ploile torenţiale. Oamenii muncii aşteptau să mărşăluiască, cu zâmbetele false, prin faţa primului secretar. Nu de puţine ori, ziua de 23 august se termina la câte o serbare câmpenească, unde se putea servi, o bere şi doi mici cu o chiflă. Familia, prietenii şi, în mai multe cazuri, colegii de serviciu mergeau la iarbă verde, în Lacu Sărat, unde se distrau până la lăsarea serii. A doua zi era zi liberă, zi de odihnă pentru “bravul muncitor”. Amintirile sunt tot mai şterse, iar, pe măsură ce trece vremea, brăilenii obligaţi să aplaude la festivităţi uită dezgustul de atunci şi îşi amintesc mai mult gafele şi momentele hazlii.
De-a lungul timpului, ziua de 23 august 1944 a fost cunoscută mai mult ca “ziua în care România a întors armele împotriva Germaniei hitleriste”. De fapt, acţiunea din 23 august 1944 a fost o lovitură de stat, necesară la momentul acela, prin care Regele Mihai l-a înlăturat pe mareşalul Ion Antonescu. Acest moment a însemnat ieşirea României din alianţa cu Germania şi continuarea luptei, alături de armatele Naţiunilor Unite, chiar dacă armistiţiul a fost semnat abia pe 12 septembrie 1944. Ulterior actului de la 23 august, s-a exagerat foarte mult rolul Partidului Comunist Român. Şi asta, pentru că singurii politicieni care şi-au făcut apariţia la Palatul regal, după arestarea mareşalului Antonescu, au fost comunistul Lucreţiu Pătrăşcanu şi social-democratul Constantin Titel Petrescu. Când sunt întrebaţi pe nepregătite despre 23 august, românii îşi amintesc mai repede despre defilările din vremea comuniştilor, a cartoanelor de pe stadioane, statul in soare pentru trecerea in fata tribunei oficiale, decât de semnificaţia istorică a acestei zile. Şi asta, pentru că tocmai comuniştii au avut grijă ca, în anii ’50 – ’60, să creeze noi simboluri artificiale, fără nicio legătură cu realitatea istorică a anului 1944. Ce a mai rămas astăzi din amintirea defilărilor zilei de 23 august? Mai nimic. Numai că ne amintim de acele vremuri trăite şi nu le vom uita niciodată.