„CASA MARE BRĂILA” la bibliotecă

Sâmbătă, 24 septembrie 2022, la Biblioteca Județeană „Panait Istrati”  vă invită la evenimentul „CASA MARE BRĂILA”. Alături de invitații sosiți din țară, brăilenii iubitori de tradiții pot participa începând cu ora 12.00 la lansarea albumului „IA românească – veșmânt, strai, podoabă”, autor dr. Ion Cherciu, etnograf.
Prezintă: Dragoș Adrian Neagu, directorul Bibliotecii Județene și Paul Buța, meșter popular.
Programul zilei continuă cu o expoziție de cămăși românești și un spectacol artistic susținut de Ansamblul Folcloric „Țara Vrancei”, condus de Maria Murgoci.
La ora 16.30 brăilenii sunt așteptați la Secția de Etnografie a Muzeului Brăilei la „Șezătoarea dunăreană”, unde se vor desfășura ateliere, întâlniri și discuții cu meșterii populari, se pot vizita colecțiile etnografice ale muzeului, iar Ansamblul Folcloric „Măxineanca” va oferi publicului un spectacol de dansuri tradiționale.
Evenimentul CASA MARE BRĂILA este organizat de „Poveștile IEI” și „Altițe de Galați” cu sprijinul Bibliotecii Județene „Panait Istrati”, Muzeului „Carol I” și Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Brăila.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *