Biserică nouă la Gropeni

În după-amiaza zilei de 20 noiembrie 2022,la ceas de vecernie pentru Praznicul Intrării în în biserică a Maicii Domnului, credincioşii parohiei Gropeni din judeţul Brăila au participat la slujba de binecuvântarea lucrărilor realizate lanoua biserică cu hramul „Adormirea Maicii Domnului“.

Slujba a fost oficiată de către Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, în prezenţa ctitorilor, a autorităţilor locale şi a numeroşi credincioşi, între care copii şi tineri atât din Gropeni, cât şi din localităţile învecinate.

Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Casian a oferit noii biserici antimisul sfinţit și a binecuvântat cu aghizamă icoanele şi pereții locaşului de cult.

După momentul binecuvântării cu aghiasmă, ierarhul Dunării de Jos a adresat celor prezenţi un cuvânt de învăţătură în care avorbit despreedificareaunui locaș de închinare, evidenţiind bucuria acestei comunităţi de credincioși harnici care au dorit foarte mult să aibă încă o biserică.

Toţi copiii prezenți la slujbă au primit iconiţeşi daruri din partea ierarhului Dunării de Jos.

La final, arhipăstorul Dunării de Jos a vizitat casa-muzeu amenajată într-un spaţiu în apropierea locaşului de cult, ce cuprinde obiecte vechi tradiţionaleşipiese vestimentare populare, colecţionate de preotul paroh de la câţiva buni credincioşi, unele dintre aceste valoroase obiecte cu o vechime foarte mare.

Prima atestare documentară a unei biserici în localitatea Gropeni este din anul 1864, biserica având hramul „Sfântul Nicolae“. Construcția în formă de corabie a fost realizată între anii 1860-1863,  primul slujitor menționat în acte fiind preotul Balaban Toma.

La data de 1 februarie 2004 a fost înfiinţată în această localitate brăileană Parohia Gropeni II, avându-l ca slujitor pe preotul Negoiță Dragoș Constantin.

Piatra de temelie a noii biserici cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” a fost aşezată de chiriarhul Dunării de Jos, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, la data de 17 februarie 2005.

Lucrările de construcţie la noul locaş de cult s-au desfăşurat în perioada 14 aprilie 2005 – 23 iulie 2018, iar de la 1 martie 2019 au început lucrările de pictură în tehnica fresco.casiq copil

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *