DOSARE PENALE ÎNTOCMITE DE POLIȚIȘTI ÎN URMA UNOR PERCHEZIȚII

Ieri dimineață, 17 ianuarie a.c., polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Brăila au efectuat opt percheziții domiciliare în vederea prevenirii și combaterii braconajului, la imobilele a opt bărbați, pe raza satului Urleasca și comuna Traian.

 Astfel, la imobilele a șase bărbați, cu vârstele cuprinse între 33 și 53 de ani, toți din satul Urleasca, au fost descoperite și ridicate 14 plase de pescuit monofilament, 15 plase de pescuit de tip setcă și două unelte de pescuit tip prostovol.

 

De asemenea, la domiciliul unui bărbat, în vârstă de 40 de ani, din comuna Traian, au fost descoperite și ridicate trei plase de pescuit de tip setcă.

Niciunul din bărbații în cauză nu este autorizat să dețină unelte de pescuit, fiind astfel întocmite dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de producerea, importul, comercializarea, deținerea sau folosirea la pescuit de către persoanele neautorizate a năvoadelor, voloacelor, prostovoalelor, vârșelor, vintirelor, precum și a altor tipuri de unelte de pescuit comercial prevăzută de art. 64 lit. i din OUG 23/2008 și producerea, importul, deținerea, comercializarea sau utilizarea uneltelor de plasă de tip monofilament, cu excepția setcilor folosite pentru pescuitul calcanului, cu mărimea ochiului de minimum 400 mm prevăzută de art. 64 lit. k din OUG 23/2008 privind pescuitul și acvacultura.

plasaplasa2

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *