Spectacole cu artişti renumiţi la Brăila

In luna martie 2023 la Casa Tineretului, brăilenii se pot bucura de trei spectacole remarcabile cu artişti renumiti: Ion Suruceanu, Florin Busuioc şi Plăiesii.

Astfel că pe data de 3 martie de la ora 19.00, “Sărut femeie,mana ta!” îl va aduce la Braila pe îndrăgitul cântăreţ Ion Suruceanu, cu minunatele sale melodii. Preţ bilet 80 de lei.

Interpretul de muzică uşoară Ion Suruceanu s-a născut pe 9 septembrie 1949, în localitatea Suruceni, Ialoveni. După absolvirea şcolii din sat, şi-a continuat studiile la Colegiul de Muzică „Ştefan Neaga” (1964-1967), unde a studiat pianul şi fagotul. În acea perioadă, a fost invitat ca solist în formaţia „Noroc”, condusă de Mihai Dolgan. Ulterior, timp de zece ani, a activat în diferite formaţii muzicale: 1970-1973 – interpret în orchestra de muzică uşoară „Bucuria”, în 1974 – solist al formaţiei „Contemporanul”. A lansat albume, a înregistrat sute de piese și a cutreierat multe ţări. Este Artist al poporului (din 1990) şi Cavaler al Ordinului Republicii (din 2004).

Interpretul îşi selectează piesele îndrăgite cu multă pasiune, unele din ele sunt interpretate ani sau decenii la rând, devenind şlagăre îndrăgite, pentru altele îşi compune singur textele. Pe parcursul anilor, a colaborat cu mulţi profesionişti şi compozitori importanţi.

Între 1994 şi 1998, datorită popularităţii sale, a fost ales deputat în Parlamentul Republicii Moldova. Într-un interviu, Ion Suruceanu mărturiseşte: „De 20 de ani, nu pot scăpa de porecla „Celentano din Moldova” ori „Celentano sovietic”. Am căpătat-o, nu cu ajutorul melodiei „Nezabudka”, ce are mai bine de douăzeci de ani, ci a compozitorilor cu care am colaborat. Când mi-a dat piesa „Nezabudka”, Veaceslav Dobrînin nu ştia că va deveni un hit”. Printre melodiile pe care tot românul le fredonează se numără „Ce seară minunată!”, „Cumpăraţi flori!”, „Ninge floarea de tei” sau „Sărut, femeie, mâna ta!”.

Pe 14 martie, de la ora 19.00, Comedia „Insomniacii” prezintă trei indivizi, trei caractere diferite care se întâlnesc într-un parc, într-o noapte. Deşi discuţiile lor par banale, suferința lor este sinceră. „Insomniacii” este un spectacol despre condiţia umană, un spectacol pe cât de comic, pe atât de tragic, este un spectacol despre naivitate, nebunie și dragoste. Florin Busuioc, Gheorghe Ifrim, Marius Chivu. Preţ bilet 90 de lei.

Iar pe data de 20 martie, tot de la ora 19.00, „Hai,hai,lume-aleasa!” Ansamblul Etnofolcloric PLAIESII si Maria Iliut. Preţ bilet 140 de lei.

Ansamblul etnofolcloric Plăieșii a fost creat de Nicolae Gribincea la 15 ianuarie 1989 pe lângă Palatul Republican al Copiilor și Adolescenților din Chișinău, fiind conceput inițial ca un colectiv mixt de cântece și dansuri. În intervalul 1990 – 1999 a activat pe lângă Liceul Teoretic român-francez Gheorghe Asachi cu numele Stejăreii.
Din 1999 – până în 2015 a activat cu denumirea Plăieșii pe lângă Pretura sectorului Botanica a municipiului Chișinău. Din 2015 și până în prezent activează în calitate de colectiv profesionist în cadrul Direcției Cultură a municipiului Chișinău. La 26 februarie 2014 Ansamblul etnofolcloric,,Plăieșii” a susținut un concert aniversar, la 25 de ani de activitate, cu genericul „Cât îi omul tinerel” la Palatul Național „Nicolae Sulac” din Chișinău. La 16 februarie 2017, în cadrul unui spectacol susținut la Filarmonica Națională „Serghei Lunchevici”, Ansamblul etnofolcloric Plăieșii a lansat 2 albume: “La casa cu oameni buni” cu cântece de voie bună și pahar și albumul “Tot cu dragostea și dorul” construit pe lirica de dragoste cântată în grup bărbătesc.
Ansamblul etnofolcloric Plăieșii a devenit laureat al mai multor festivaluri raionale, municipal și republicane: “Să trăiți să înfloriți”, “Florile Dalbe”, “V-am ura v-am tot ura”, “La vatra horelor”, “Pentru tine Doamne”, “La onor, la datorie”, Suna tălăncuțele”, “Aprindeți luminile”, etc. A evoluat cu succes peste hotarele țării: 1989 – la Moscova, 1996, 1997 – București și Iași, 1998 – Milano, 2008 – Cernăuți, 2016 – Vilnius, Padova, Bologna.

Bilete se pot procurade pe tiketstore.rologo_header

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *