Dunărea Brăila – CS Minaur Baia-Mare, scor final 27 – 25

  • BRĂILA SE IMPUNE PE TEREN PROPRIU ÎN FAŢA BĂIMĂRENCELOR

 

Astăzi, 12.03.2023, Dunărea Brăila a jucat pe teren propriu cu CS Minaur Baia-Mare contând pentru etapa a XVIII a din sezonul competițional 2022/2023 al Ligii Florilor MOL. Prima repriză s-a terminat în favoarea echipei brăilene, scor 16 – 12, iar partida s-a încheiat tot în favoarea echipei Dunărea Brăila, scor final 27  – 25, câștigând cele trei puncte ale partidei. Este a VI a victorie consecutivă pentru Dunărea Brăila în Liga Florilor şi a VIII a victorie consecutivă înregistrând şi succesele din Cupa României Râureni.

 

Au marcat pentru Brăila: Liscevic K. (7), Gonzalez M. (3), Kanaval M. (3), Udriștioiu A. (3), Venancio L. (3),  Araujo L. (3), Lupei C. (2),  Lavko J. (2), Rocha F. (1).

 

După această partidă, Dunărea Brăila ocupă locul 4 în clasamentul Ligii Florilor Mol acumulând 37 de puncte.

 

“Din punctul meu de vedere acesta a fost cel mai greu meci de când sunt eu la Brăila. Am jucat împotriva unei echipe care are un lot foarte omogen, fetele joacă de mult timp împreună. Noi venim după o pauză la echipa de club, chiar dacă fetele au avut multe meciuri la echipa naţională. Au fost deplasări foarte lungi pentru anumite jucătoare iar lucrul acesta s-a văzut şi la Braşov şi azi, un pic de oboseală. Acum avem o săptămână la dispoziţie să pregătim meciul cu Galaţiul, iar apoi, următorul meci foarte important pentru noi, cu Bistriţa. Sunt foarte bucuros că am câştigat, am condus de la un capăt la celălalt, am avut o primă repriză foarte bună în jumătatea a doua, iar în a doua repriză am reuşit să ţinem de rezultat. Victoria este foarte importantă pentru noi, strângem puncte iar fetele s-au dăruit întru totul” a declarat antrenorul “Dunărea” Brăila, Costică Buceschi.

 

“Primul meci acasă a fost destul de palpitant, am fost foarte entuziasmată și puțin emoționată, nu la fel ca la Brașov, dar totuși altă atmosferă, fanii și-au făcut treaba și pot spune că m-au făcut să mă simt comfortabil și ca acasă. Echipa este una care m-a primit foarte călduros și m-am integrat destul de repede. Mă simt comfortabil, fac parte din echipă și mulțumesc pentru incredere, mi se acordă o incredere de care am nevoie la vărsta asta“ a declarat Corina Lupei, jucătoarea “Dunării” Brăila.

 

Mulțumim tuturor suporterilor care ne-au fost alături și îndemnăm să ofere în continuare sprijin echipei.

 

În data de 19 Martie 2023, Dunărea Brăila va disputa etapa a XIX a la Galaţi, cu CSM Galaţi.

 

Hai, Dunărea Brăila!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *