Unde eşti copilărie? La mulţi ani!
1 iunie „Ziua copilăriei”! De peste 98 de ani, copiii de pe întreg mapamondul îşi serbează ziua lor, prin diferite manifestări culturale. De asemenea, şi cei trecuţi de anii copilăriei se “petrec”, bucurându-se alături de copii, prin diferite locaţii de fiţe, că de… este ziua copilului. Sărbătoarea vine pentru toţi, şi pentru bogaţi, dar şi pentru cei săraci, pentru micuţii de la ţară, dar şi pentru cei de la oraş. Fiecare înceară să petreacă aşa cum ştie, acum când toate şi totul este la limita “limitelor”. Pentru cei mai neajutoraţi, o serbare în Grădina Mare, la Grădina ZOO, la inaugurarea parcului Monument, sau parcul din centru satului înseamnă mult, iar bucuria că a spus în faţa colegilor o poezie, a interpretat un cântecel în faţa părinţilor sau a colegilor este nemărginită.
Dar ce înseamnă copilăria acum la maturitate? Poţi fi copil atâta timp cât o parte din tine poate să viseze la soare, la rouă, la cireşele scumpe de mai, la nori şi la tot ce te înconjoară. Nimeni şi niciodată nu va uita frânturi din frumoasa copilărie, pentru unii trecută de mult. Prieteni dragi, colegi, profesori sau primul învăţător, bucurii, tristeţi, dezamăgiri şi şcoală. Multă şcoală până la maturitate. Atunci lumea era altfel pentru tine. Erai mic şi visai să creşti mai repede; în fiecare dimineaţă te trezeai cu gândul că ai mai crescut un pic… Bunicul îţi dădea un măr înainte de masă, fără ca să vadă bunica, iar când aceasta observa, „tu ştergeai putina” ca să nu te certe şi pe tine. Mama îţi citea poveşti, iar tatăl de fiecare dată, la cererea ta, te plimba pe umeri. Atunci nu puteai înţelege cum de oamenii sunt atât de mari.
Dar, revenind la vârsta majoră, îţi dai seama că totul este ireal, este o frântură din acel trecut, pe care îl visezi zi de zi. Îţi revezi primul prieten, care ţi-a “dăruit” o piatră în cap când ai venit pe terenul de joacă, demonstrând că el e şefu’; cabinetul alb al dentistului, în care ai intrat pentru prima dată şi nu ştiai sub ce pretext sa fugi cât mai repede de acolo; primul dans de Crăciun… Naiv, speri că mâine ar trebui să mergi la grădiniţă, eşti de acord să dormi la amiază; încerci să eviţi oglinda pentru că ştii că vei vedea în ea chipul preschimbat de vârsta adolescentină şi gândul că ţi-a mai apărut un coş peste noapte nu te linişteşte de loc. Părinţii realizează că eşti mare deja şi nu te mai dădăcesc ca mai înainte, iar bunicii te alintă doar atunci când îi vizitezi după două luni de tăcere. Priveşti lumea sarcastic, având o mie şi una de probleme, majoritatea fiind neserioase. Uneori te simţi fericit. Alteori parcă nu eşti în largul tău; zilele-ţi par monotone, lipsite de culoare şi de acţiune, îţi vine să fugi undeva cât mai departe, să te refugiezi de tot şi de toate, chiar şi de propriile gânduri. Si totuşi „La mulţi ani copilărie!”.
