S-au strâns şuruburile desprinse la podul de peste Dunăre

Ieri, 2 septembrie 2023, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere anunţa pe pagina de socializare Facebook, că s-au strâns toate şuruburile slăbite de la Podul peste Dunăre.

Mai zilele trecute un biciclist brăilean a postat în mediul online un clip video cum mai multe şuruburi din parapetul montat pe Podul Suspendat peste Dunăre sunt slăbite şi ies fără niciun efort.

Iată că sâmbătă CNAIR a finalizat procesul de verificare a şuruburilor parapetului de siguranţă de pe Podul Suspendat de la Brăila în care circa 0,4% din totalul celor 100.000 de şuruburi fiind slăbite.

„Astăzi a fost finalizat procesul de verificare a tuturor șuruburilor parapetului de siguranță de pe Podul Suspendat peste Dunăre de la Brăila (calea 1 și calea 2).
Din totalul de 100.000 de șuruburi, au fost slăbite un număr de 401, ceea ce înseamnă aproximativ 0,4% din totalul acestor elemente”, se precizează în anunţ.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *