11 persoane audiate la politie pentru afisele electorale

La data de 6 iunie a.c., în jurul orei 23:45, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brăila – Biroul Ordine Publică în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu au observat un grup de persoane motiv pentru care au procedat la interceptarea și legitimarea acestora.

Cele 11 persoane au fost identificate de polițiști, având asupra lor mai multe afișe electorale.

La ora 00:25, polițiștii au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că există un conflict între mai multe persoane pe Calea Călărașilor.

Din primele date, a reieșit că un tânăr de 28 de ani, în timp ce distribuia materiale electorale a reclamat că ar fi fost amenințat cu acte de violență de un bărbat de 48 de ani, din Brăila, ce făcea parte dintr-un grup de cinci persoane, motiv pentru care ar fi fugit, escaladând un gard și creând distrugeri unui autovehicul parcat.

Persoanele implicate au fost invitate la sediul poliției pentru clarificarea situației.

În cauză continuă cercetările într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare și distrugere, informându-se totodată Autoritatea Electorală Permanentă în conformitate cu prevederile legale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *