Jandarmii brăileni se vor asigura că petreceți în siguranță la Festivalul Peștelui

În acest sfârșit de săptămână, pe parcursul a trei zile se va desfășura Festivalul Peștelui Brăila 2024, iar jandarmii brăileni vor fi prezenți pentru a asigura buna desfășurare a tuturor activităților la care vor lua parte cetățenii.
În perioada 27 – 29 septembrie, pe Faleza Dunării, se va desfășura Festivalul Peștelui – Eveniment de Promovare a Valorilor și Tradițiilor Locale – Ediția a VI-a, unde vor avea loc o serie de manifestări cultural-artistice, show-uri culinare cu invitați speciali și artiști locali.
De asemenea, pe Faleza Dunării se vor desfășura și activități de alimentație publică cu vânzare de produse cu specific pescăresc, dulciuri, sucuri, băuturi tradiționale, dar și articole de artizanat, ceramică, etc. în scopul promovării
tradițiilor și preparatelor culinare specifice unui astfel de festival.
Jandarmeria Brăila recomandă participanților:
– să respecte indicațiile forțelor de ordine și restricțiile impuse de organizatori;
– să nu pătrundă cu autoturismele personale în zona de desfășurare a evenimentului, pentru că accesul va fi strict pietonal;
– să nu pătrundă în zona delimitată cu garduri;
– să nu folosească lanternele cu laser pe timpul desfășurării show-urilor culinare și muzicale.
Pentru a evita situațiile de furt sau pierdere a obiectelor personale, Jandarmeria Brăila recomandă cetățenilor să manifeste răbdare și să evite aglomerația în zona agenților economici, iar în cazul găsesc bunuri pierdute, să le
predea jandarmilor din dispozitiv.
Dacă alegeți să participați la acest eveniment și observați săvârșirea unor fapte antisociale, solicitați sprijinul jandarmilor din dispozitiv sau apelați la numărul unic pentru apeluri de urgență 112.
La acest eveniment, jandarmii vor avea în atenție prevenirea fenomenului contravenţional şi infracţional, descurajarea persoanelor predispuse la comiterea de fapte antisociale, prevenirea și combaterea traficului / consumului de substanțe interzise şi aplicarea măsurilor legale la constatarea producerii acestora.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *