Tradiție și forță de Ziua Marinei Române

Ca in fiecare an pe Faleza Dunării din Brăila, Ziua Marinei Militare dar si Zilele Brăilei, adună mii de oameni la spectacolele oferite de organizatori. Astfel că „startul” se va da de la ora 09.45, pe Faleza Dunării din Brăila, in zona Morii Violatos, unde vor incepe manifestările dedicate Zilei Marine Militare cu intampinarea Prefectului dar si a oficialitătilor brăilene. De la ora 10.00, militarii de la bordul navelor vor arbora pavilionul, geacul și Marele Pavoaz, în acordurile Imnului Național, urmat de cele 21 salve de tun, ca semn al salutului solemn, după care va urma citirea Ordinului Comun al Ministrului Apărării Naţionale, Ministrului Transporturilor şi al Ministrului Administraţiei şi internelor privind sărbătorirea Zilei Marinei Române 2016. La 10,15-10,30, un sobor de preoți va oficia serviciul religios și va fi depusă o ancoră de flori pe Dunăre, în memoria eroilor marinari, urmat de parada navelor militare si civile. Zeul Neptun, însoțit de alaiul său, va veni la Braila, la ora 11,20, pentru a deschide festivitățile marinarilor, a concursurilor şi a jocurilor marinăreşti; 11.30 – Concursuri de bărci; 11.50 – Jocuri pe apă: porcul la şcondru şi vânătoarea de raţe Ora 12.20 – Închiderea jocurilor şi concursurilor marinăreşti. Retragerea Zeului “Neptun” .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *