Politia Locala amendeaza cetatenii certati cu legea

În perioada 17 – 18 decembrie 2018, polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică al Poliției Locale Brăila au depistat 8 persoane care au încălcat prevederile în vigoare privind respectarea curățeniei pe domeniul public al municipiului Brăila sau pe cele ale Legii 61/1991.

Astfel, în data de 17.12.2018, a fost sancționată contravențional cu suma totală de 3.000 lei, o brăileancă în vârstă de 50 de ani, care a fost surprinsă în timp ce arunca gunoi menajer pe str. Ștefan cel Mare/ str. Halelor și care a refuzat să se legitimeze.

În aceeași zi, un alt brăilean în vârstă de 60 de ani a fost depistat pe str. Piața Poporului, în timp ce arunca pe domeniul public deșeuri inerte. Acesta a fost sancționat contravențional cu suma de 200 lei.

În data de 18.12.2018, un bărbat în vârstă de 46 de ani, a fost sancționat contravențional cu suma de 100 lei, pentru că fuma în Hala din Piața Mare, spre indignarea comercianților și a cumpărătorilor din zonă. De asemenea, în jurul orei 19.10, la parterul blocului 56 situat pe B-dul Dorobanților/str. G-ral Eremia Grigorescu au fost depistați cinci bărbați, cu vârste cuprinse între 42 și 50 de ani, care consumau băuturi alcoolice, tulburând totodată ordinea și liniștea publică. Acestora li s-au aplicat sancțiuni contravenționale în valoare totală de 1.200 lei.

IMG-20181219-WA0019

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *