Tristeţi şi fericiri nebune

Mă întristez, când văd că timpul trece repede şi anii se scurg ca nisipul într-o clepsidră. Mă întristez, când văd oameni “gri”, cu capetele plecate de povara greutăţilor traiului actual. Grăbiţi şi trişti, parcă au uitat de mult, de veseliea şi buna dispoziţie de odinioară, de frumuseţea clipelor pe care le-au trăit.

Te uiţi, îi vezi şi te întrebi: oare sufletele lor simt ceva, sau au vreo presimţire ca acea a bolnavului care-şi aşteaptă sfârşitul? Nu vrea nimeni să ne spună, dar toţi simţim acea tristeţe. Nu recunoaşte nimeni povara dusă pe umeri. Se obişnuieşte, atunci când te întâlneşti cu un prieten sau cunoscut, să foloseşti întrebarea: “Ce faci?”. Aproape toţi îmi răspund că “o duc prost”, dintr-un milion de motive. Nimeni nu mi-a spus, niciodată, că este fericit sau că poate să facă faţă situaţiei. Până şi cei în a căror casă a intrat un copil, copilul lor abia născut, simt că au o obligaţie în plus, nu o bucurie.

Suntem stresaţi, suntem timoraţi de cele ce se întâmplă în jurul nostru. De multe ori, grija unui loc de muncă sau păstrarea acestuia, ne macină tot timpul. Nu ştim cum să ne purtăm sau cum să vorbim, ca şeful cel mare să nu fie dezamăgit de serviciile prestate. Sau poate, o privire mai ciudată, o discuţie contradictorie cu şefu’, te poate costa excluderea de la locul de muncă pe motiv că, “s-a restructurat postul” sau ca nu eşti competent şi decizia aparţine adunării generale a acţionarilor societăţii. Scurt, te înştiinţează prin poştă, ca să fie sigur că nu mai poţi comenta: “De azi, ai preaviz. Cinsprezece zile”. După primirea veştii, urmează nopţi nedormite, gânduri negre, zile de coşmar şi toate astea te pot costa “fericirea”. De ce? Pentru că tu, muncitorul de azi – şomerul de mâine, nu ai făcut altceva decât să-ţi sacrifici ani din viaţă, în folosul celui, care, azi te-a concediat…
Politica. Şi ea mă întristează. Nu materia, în sine, ci personajele care o mânuiesc şi care, din patru în patru ani, ne mint şi nu ne lasă să trăim bine într-o Românie prea bogată. Şi atunci oare, cum dracu’ să nu te întristezi, atunci când te afli în mijlocul unei veri nebune, a unei stări nebune, decizii nebune, trăind într-o lume nebună, nebună, nebună…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *