Pompierii brăileni la datorie

În ultimele 24 de ore, subunitățile inspectoratului de pompieri Brăila, au fost solicitate să intervină pentru limitarea și lichidarea a cinci incendii și 13 cazuri medicale, astfel:

– la ora 07.40, Garda de intervenție Făurei a acționat cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD pentru limitarea și lichidarea unui incendiu la o locuință din satul Batogu, comuna Cireșu.Proprietara a vrut să aprindă focul în sobă folosind benzină generând incendiu.Un bărbat în vârstă de 44 de ani cu dizabilități … a suferit arsuri la nivelul feței și membrului inferior stâng a fost transportat la Unitatea de primiri urgențe de ambulanța SMURD. Au ars bunurile dintrun dormitor cu o suprafață de cca. 20 mp.;

–  la ora 14.45, Punctul de lucru Măxineni a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă pentru stingerea unui incendiu izbucnit la autoturism pe DN 23, pe raza localității Latinu. Au arscomponentele de plastic și cauciuc din compartimentul motor.Cauza probabilă care a dus la producerea incendiului a fost un scurtcircuit la instalația electrică;

–  la ora 15.25, Garda de intervenție Ianca a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism pe raza localității Constantinești. Autoturismul a ars în totalitate.Cauza probabilă care a dus la producerea incendiului a fost un scurtcircuit la instalația electrică;

– la ora 20.15,Garda de intervenție Ianca a intervenit cu douăautospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD,pentru stingerea unui incendiu,izbucnit la olocuință din localitatea Racovița. Au ars o magazie în care se aflau depozitate 4 mc lemne de foc.Cauza probabilă care a dus la producerea incendiului a fost focul deschis în spații deschise lăsat nesupravegheat;

– la ora 22.50, Garda de intervenție Însurăței, în cooperare cu Punctul de lucru Dudești și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență al localității Viziru, au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD pentru limitarea și lichidarea unui incendiu care se manifesta la o clădire dezafectată a fostei Cooperative de Consum din orașul Însurăței. Au ars clădirea cu o suprafață de cca. 100 mp și gunoiul (material textil, plastic, lemn etc.) depozitat în interior. Incendiul a fost lichidat la ora 01.35. Cauza probabilă care a dus la producerea incendiului a fost folosirea unei sobe improvizate pentru încălzire, neprotejată față de materialele combustibile aflate în apropierea acesteia. După stingerea incendiului, in interior a fost găsit cadavrul carbonizat al unui bărbat în vârstă de 37 de ani. Pentru ca incendiul să nu se propagela clădirea unui supermarket aflată în apropiere, un echipaj de stingere a asigurat protecția.

*

*    *

Echipajele de pe ambulanțele SMURD au intervenit în sprijinul a 13 persoane din municipiu Brăila și localități din județ pentru acordarea primului ajutor prespitalicesc și transportarea acestora la Unitatea de Primiri Urgențe Brăila.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *