2020. S-a mai dus un an!
S-a dus şi anul ăsta. Cam repede, dar s-a dus. Cu bune, cu rele, cu guvern nou, cu virus ucigaş, cu vrute şi nevrute iată că am ajuns să spunem de mâine… „suntem în 2021”. Se pare că, sub masca câtorva declaraţii politicianiste aruncate cu arcanul, momentul sărbătorilor de iarnă a fost respectat cu sfinţenie de către toţi românii. Cheltuieli după buget, pregătiri şi aranjamente, programări şi planificări de sărbători, litri şi mililitri de băuturi diverse, de la apă minerală şi suc, până la vin spumos băut în noaptea „Revelionului Pandemic”. Vălul negru al virusului Covid – 19 încă nu s-a ridicat, iar românii aşteaptă de zece luni revenirea din nou la viaţa normală, la viata fără mască, fără oprelişti de la o distanţare socială, de la normalitate.
Noul an ne-a prins “naşpa” pentru a duce o viaţă bună fără de neguri, nelinişti şi tot ceea ce poate fi mai rău pentru sănătatea morală şi spirituală a omenirii. Chiar şi tradiţionalele sărbători de Crăciun sau Revelion sunt cu restricţii.
Lăsând la o parte fatalismul, că aşa trebuie să fie, nimeni nu are curajul să ridice două degete în sus şi să recunoască că s-a greşit pe ici pe colo şi se poate merge mai departe, dar pe alte princpii, pe alte mentalităţi. Se preferă de către unii să se lase intoxicaţi de diverse afirmaţii ale unora sau altora mai mult sau mai puţini avizaţi, iar ceilalţi să lase impresia că nu au auzit intoxicaţiile, şi în cele din urmă să băgăm cu toţii capul în pământ ca struţii şi să lăsăm la vedere, locul unde se spune că doare mai mult.
Dar poate din acest motiv ne merităm şi soarta, pentru că cel mai interesant aspect este că mulţi acceptăm aceste lucruri care ni se derulează în speranţa, nu atât a unui viitor mai luminos, cât a unor avantaje imediate, dar care şi ele întârzie cu obstinenţă să mai apară.
Vedeam zilele trecute declaraţia unui american, zice-se “şmecher” în ale sănătăţii, care sugera că peste actuala debandadă, o să mai vină o criză economică şi mai împuţită, în funcţie de cine şi unde doreşte să îşi cumpere câte o ţară, o insulă sau un teritoriu. Deci, revenind la ale noastre, oare cât de vânduţi suntem acum în plină aşa zisă pandemie şi nu epidemie. Cine ne conduce, dacă hotărârile ţării şi “indicaţiile” sunt aşteptate de noi românii de la mai marii “şmecheri” de afară? Pandemia, economia, industrializarea, comerţul, agricultura, sănătate, şi câte şi mai câte ne sunt dictate de afară cum şi ce să facem. Parcă am fi copii! Datoria externă la ora actuală se ridică la zeci de miliarde de euro şi când te gândeşti că acum 31 de ani, Ceauşescu a fost impuşcat pe motiv ca România avea zero lei şi nu euro ca datorie externa pe la băncile mondiale.
Dar, a mai venit un nou an la fel ca şi cele de până acum cu speranţe şi vise, cu “zbateri” şi împliniri. Singurul an nou, singurul Revelion din viaţa noastră când suntem obligaţi să stăm pironiţi în casă, suntem obligati să nu iesim afară la cumpăna dintre ani de la ora zero, să nu ne bucurăm de libertatea fără mască alături de cei dragi.