AJUTAT DE POLIȚIȘTII BRĂILENI, IEPURAȘUL A AJUNS MAI DEVREME LA CĂSUȚELE D.G.A.S.P.C BRĂILA

În această săptămână, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Brăila au adus zâmbete și bucurie pe chipul copiilor protejați în căsuțe de tip familial ale Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Brăila.
Simpaticul urecheat a avut și ajutoare. Pentru început, i-a avut alături pe angajații Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Brăila, care au aflat din timp ce își doresc să primească copiii. Apoi, au intrat în acțiune polițiștii.
Nici ajutoarele iepurașului nu au rămas fără daruri. Unele de suflet. Zâmbetele de pe chipurile copiilor și bucuria din ochii lor au fost cele mai frumoase daruri pentru aceste sărbători.
Activitatea, intitulată generic „Oferim cu drag bucurie copiilor comunității”, a mobilizat sufletește și financiar polițiștii brăileni, părinți la rândul lor, care au înțeles că bucuria cea mai aleasă vine din zâmbetul și fericirea unui copil, indiferent care.
În virtutea unei colaborări strânse cu Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Brăila, Inspectoratul de Poliție Județean Brăila a oferit daruri precum jucării, îmbrăcăminte, dar și dulciuri copiilor din căsuțele de tip familial din localitățile Însurăței, Bărăganul și municipiul Brăila, oferind surpriză și speranță în prag de Paște.

INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN BRĂILA VĂ UREAZĂ SĂRBĂTORI LINIȘTITE!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *