Astăzi, sărbătorim „Înălţarea Sfintei Cruci”

• În fiecare an, la mijlocul primei luni a anului bisericesc, întreaga creştinătate îşi pleacă, cu evlavie, genunchii înaintea Sfintei Cruci a Mântuitorului Hristos * Cu toţii îşi aduc aminte, astăzi, de jertfa dătătoare de viaţă a Mântuitorului Hristos, care a primit moartea pe cruce “pentru noi şi pentru a noastră mântuire”.

De ieri…

De fapt, astăzi, se face amintirea unui eveniment ce a avut loc în jurul anului 335, la Ierusalim. După ce şi-a învins toţi adversarii la adăpostul semnului Sfintei Cruci, care i se arătase pe cer în toiul zilei, Sfântul Împărat Constantin hotărăşte să scoată la lumină crucea pe care a fost răstignit Hristos. În acest scop, o trimite la Ierusalim pe mama sa, Elena, care organizează întreaga activitate şi găseşte, în cele din urmă, Sfânta Cruce, îngropată în pământul Golgotei.
Problema apare în momentul în care sunt descoperite nu una, ci trei cruci – cea a lui Hristos şi cele două ale tâlharilor răstigniţi alături de El – moment în care se ridică întrebarea: “Care dintre cele trei este crucea pe care a fost răstignit Hristos?”. Răspunsul nu întârzie să apară şi el vine chiar printr-o întâmplare minunată, care va alunga orice dubiu asupra autenticităţii Crucii: cele trei cruci sunt puse, pe rând, deasupra trupului unei femei moarte, care înviază în momentul în care este atinsă de lemnul adevăratei Cruci a Domnului.
Atunci, Sfânta Împărăteasă Elena sărută cu evlavie Sfânta Cruce şi, dimpreună cu ea, tot poporul. Dar pentru că, din pricina numărului mare, nu toţi credincioşii pot ajunge lângă Sfânta Cruce, mulţimea cere ca măcar să o vadă şi să primească, astfel, binecuvântare. Atunci, episcopul Macarie al Ierusalimului urcă pe un amvon înalt, de unde înalţă cinstita Cruce, binecuvântând cu ea tot poporul care începe să cânte: “Crucii Tale ne Închinăm Hristoase şi Sfântă Învierea Ta o lăudăm şi o mărim”.
De atunci, Crucea Mântuitorului a fost împărţită în mai multe părţi, cea mai mare dintre ele fiind păstrată la Mănăstirea Xiropotamu din Sfântul Munte Athos, în Grecia. Fragmente din lemnul Sfintei Cruci au fost aduse spre închinare de mai multe ori şi în România, chiar şi în eparhia noastră.

… Şi de azi

Sfânta Cruce ocupă, de 2.000 de ani încoace, un loc deosebit în viaţa creştinilor, ea fiind, deopotrivă, expresie a morţii şi a vieţii. De fapt, odată cu răstignirea pe ea a Mântuitorului Hristos, Crucea devine simbol al jertfei dătătoare de viaţă a Domnului şi, totodată, cea mai puternică armă împotriva lucrării diavolului, după cum spune şi o cântare de la Taina Sfântului Maslu: “Doamne, armă asupra diavolului Crucea Ta o ai dat nouă; că se îngrozeşte şi se cutremură, nesuferind a căuta spre puterea ei…”.
Până astăzi, crucea îl însoţeşte pe creştin în toate laturile existenţei sale: atunci când se trezeşte, înainte de masă, înainte de lucru ori înainte de culcare, el închină momentul lui Dumnezeu, făcându-şi semnul crucii. Crucea este, deopotrivă, prezentă în casele creştinilor, pe turlele bisericilor ori, pur şi simplu, purtată la gât, în semn de preţuire. Şi tot crucea veghează la căpătâiul creştinului, atunci când acesta trece la cele veşnice, în aşteptarea Înfricoşătoarei şi Dreptei Judecăţi a lui Hristos.