Brăila pe locul 20 la curățenia natională. Primăria mulțumeste brăilenilor voluntari

15 septembrie a fost Zi de Curățenie Națională în România. Românii şi-au pus mănuşile, au luat saci şi au participat la “Let`s Do It, România!”, cea mai mare mobilizare de voluntari din ţară, cu scopul de a strânge deşeurile din arealele naturale. Încă de la primele ore ale dimineţii, sute de voluntari au venit la punctele de înregistrare, iar acţiunea s-a încheiat în jurul orei 15:00, când partenerii de la salubritate au început colectarea sacilor în vederea valorificării resurselor.

“Primăria Municipiului Brăila mulțumește tuturor cetățenilor, unităților de învățământ, instituțiilor, organizațiilor și societăților care au participat la organizarea și desfășurarea proiectului „Ziua Națională de Curățenie – 2018” în data de 15.09.2018, în orașul nostru.

În cadrul acestei activități, în Municipiul Brăila, s-au colectat 7,9 tone deșeuri menajere și 1,5 tone deșeuri reciclabile, cu participarea a 3.000 de persoane, voluntari și organizatori”, se specifică in mesajul trimis redactiei ziarului “Cronica de Brăila”, de Primăria Municipiului.

curatenie1

O primă estimare arată că 338 038 de voluntari au curățat 467 453 saci cu deșeuri în România. Iata topul județelor cu numarul de voluntari :

  1. Maramureș 32142 voluntari 21008-saci
  2.  Botoșani 25600 voluntari, 21000 saci
  3. Bihor 23000 voluntari, 30000 saci
  4. Gorj 21540 voluntari, 55000 saci
  5. Suceava 21256 voluntari, 23381 saci
  6. Dolj 20000 voluntari, 38500 saci
  7. Vaslui 14040 voluntari, 18750 saci
  8. Cluj 12000 voluntari, 13000 saci
  9. Mureș 11453 voluntari, 18730 saci
  10. Giurgiu 10115 voluntari, 14000 saci
  11. Olt 9611 voluntari, 8300 saci
  12. Argeș 9500 voluntari , 10000 saci
  13. Salaj 8225 voluntari , 14000 saci
  14. Timiș 7630 voluntari, 10140 saci
  15. Prahova 7500 voluntari , 12000 saci
  16. Arad 7020 voluntari , 6719 saci
  17. Neamț 6525 voluntari , 7980 saci
  18. Satu Mare 6440 voluntari, 3400 saci
  19. Iasi 6400 voluntari , 6661 saci
  20. Brăila 6000 voluntari, 3924 saci
  21. Bistrița-Năsăud 5900 voluntari, 11680 saci
  22. Sibiu 4666 voluntari, 5909 saci
  23. Harghita 4600 voluntari, 12000 saci
  24. Hunedoara 4575 voluntari, 16362 saci
  25. Ilfov + Bucuresti 4300 voluntari,14700 saci
  26. Galați 4200 voluntari, 5000 saci
  27. Vrancea 4000 voluntari, 8000 saci
  28. Teleorman 3900 voluntari, 6120 saci
  29. Dâmbovița 3600 voluntari,7500 saci
  30. Brașov 3500 voluntari, 3700 saci
  31. Covasna 3451 voluntari, 3220 saci
  32. Alba 3440 voluntari, 5000 saci
  33. Călărași 3408 voluntari, 2400 saci
  34. Valcea 3035 voluntari, 3970 saci
  35. Mehedinți 2909 voluntari, 6500 saci
  36. Caraș-Severin 2803 voluntari, 5227 saci
  37. Bacău 2754 voluntari, 4872 saci
  38. Constanța 2500 voluntari, 5000 saci
  39. Tulcea 2500 voluntari, 2700 saci
  40. Buzău 2000 voluntari, 1100 saci
  41. Ialomița 0 anulat pesta porcina

fetita

 

Din cauza focarelor de pestă porcină anunțate cu numai câteva zile înainte de eveniment, Ziua de Curățenie Națională a fost anulată în judetul Ialomița, iar în județele Călărași și Ilfov s-a desfășurat numai în anumite zone, afectând negativ numărul de voluntari participanți.

Let`s Do It, Romania! nu ar fi posibil fără organizatorii locali din fiecare județ. La nivel național, peste 400 de voluntari au contribuit la organizarea celei mai mari mișcări sociale din România.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *