Prinși beți la volan de Florii

  • CERCETAȚI PENAL PENTRU CONDUCEREA UNUI VEHICUL SUB INFLUENȚA BĂUTURILOR ALCOOLICE

La data de 24.04.2021, în jurul orei 18:00, polițiști din cadrul Poliției Orașului Însurăței l-au oprit în trafic pe un tânăr, de 21 de ani, din satul Mihai Bravu, din județul Brăila, în timp ce conducea o mașină pe raza localității de domiciliu.

Întrucât acesta emana halenă alcoolică, tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că avea în aerul expirat o îmbibație alcoolică de 0,45 mg/l, fiind condus la spital unde i-au fost recoltate probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.

***

La data de 25.04.2021, la ora 00:04, polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Brăila l-au oprit în trafic pe un bărbat, în vârstă de 36 de ani, din comuna Tichilești, județul Brăila, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 212, pe raza localității Cișcani.

Șoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând faptul că avea în aerul expirat o îmbibație alcoolică de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru recoltarea probelor de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

***

La data de 25.04.2021, la ora 19:50, polițiști din cadrul Poliției Orașului Ianca l-au oprit în trafic pe un bărbat, în vârstă de 56 de ani, din comuna Vișani, județul Brăila, în timp ce conducea un autoturism pe raza comunei de domiciliu.

Șoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând faptul că avea în aerul expirat o îmbibație alcoolică de 1 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru recoltarea probelor de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

 

În cauză a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *