VICTORIE PENTRU H.C. „DUNĂREA” BRĂILA

  • CSU Știința București – HC Dunărea Brăila, scor final 23 – 31

Ieri, 23 februarie 2022, HC Dunărea Brăila a disputat etapa a XVI a a Ligii Florilor MOL, în deplasare, împotriva echipei CSU Știința București. Echipa brăileană a încheiat prima repriză conducând la diferență de 4 goluri, scorul la pauză fiind de 12 la 16, iar partida s-a încheiat tot în favoarea echipei noastre, scor final 23 – 31.

Au marcat pentru Brăila: Tamires (5), Kurtovic (10), Quintino (1), Araujo L. (3), Rodrigues (5), Mihai M. (6), Sazdovska (1)

Din păcate, jucătoarea Jessica Quintino a suferit o accidentare la începutul partidei și nu a mai putut continua.

După acestă etapă, HC Dunărea Brăila urcă pe locul 6 în clasamentul Ligii Florilor Mol.

”După meciurile pierdute trebuie să revenim cu încredere. Din păcate, la începutul meciului Jessica Quintino s-a accidentat și a trebuit să facem mici schimbări, dar pe de altă parte sunt fericit pentru că Mihaela Mihai a jucat foarte bine. Am văzut atitudinea fetelor care este una bună și au dorința de a câștiga. Va fi greu, dar o vom lua pas cu pas și vom fi din ce în ce mai buni. Acest sezon este o provocare și îmi pun tot sufletul și toate cunoștințele pentru a face treabă bună cu echipa. Este o echipă cu mult potențial, dar este o perioadă grea din cauza accidentărilor suferite de jucătoare” a declarat antrenorul HC Dunărea Brăila, Neven Hrupec.

”Sunt foarte fericită că am câștigat. Ultimele meciuri pe care le-am avut nu au fost ușoare, au fost multe accidentări, a fost o perioadă frustrantă și a fost greu să ne revenim. Cred că ne-a ajutat mult schimbarea antrenorului, simt că are foarte mare încredere în noi, încredere pe care ne-o insufla și nouă. Sportul e sport până la urmă și chiar dacă avem multe jucătoare accidentate trebuie să luptăm în continuare. Sunt fericită pentru că astăzi am luptat și sper ca data viitoare să fie la fel și să câștigăm” a declarat portarul echipei HC Dunărea Brăila, Mayssa Pessoa.

Pe data de 9 martie este programată etapa restantă (a X-a) împotriva echipei CS Măgura Cisnădie, etapă pe care o vom juca tot în deplasare. Cisnădie ocupă locul 5 în clasamentul Ligii Florilor Mol acumulând 30 de puncte.

Echipa brăileană revine în Sala Polivalentă pe data de 12 martie 2022, pentru a juca etapa a XVII a, atunci când va întâlni CS Gloria 2018 Bistrița – Năsăud.

Mulțumim suporterilor care ne-au fost alături la această partidă și îi îndemnăm să ofere în continuare sprijin echipei. Hai, Brăila!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *