Vremea pentru două săptămâni la Brăila

Specialiștii Administratiei Naționale de Meteorologie a dat publicității estimarea evolutiei valorilor termice și a precipitațiilor pentru intervalul 15-28 aprilie 2024, la Brăila.

Luni și marți (15 și 16 aprilie) vremea va fi extrem de caldă pentru această perioadă, călduroasă în timpul după-amiezelor, cu temperaturi maxime de peste 30…32 de grade.

Ulterior vremea va intra într-un proces de răcire, chiar accentuată după 18 aprilie, astfel încât în a doua jumătate a primei săptămâni sunt prognozate valori termice diurne în general de 15…16 grade.

În a doua săptămână de prognoză, tendința va fi de încălzire treptată, astfel încât spre finalul lunii se va ajunge la o medie a temperaturilor maxime de 20…22 de grade. Media temperaturile minime va fi de peste 12…14 grade în primele nopți, va scădea până la 4 grade în perioada 19 – 23 aprilie, apoi va urma o creștere ușoară și treptată, până la valori de 7…8 grade la finalul intervalului.

Vor fi ploi începând cu a doua parte a nopții de marți spre miercuri (16/17 aprilie) și până joi dimineața (18 aprilie), local însemnate cantitativ. Proabilitatea pentru ploi se va menține ridicată și în zilele următoare (până în 22 aprilie), apoi aceastea se vor semnala pe arii mai restrânse.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *