Au venit „Floriile”!

“Floriile”, sărbătoarea dinaintea Paştelui au sosit. Fiecare am aşteptat-o cu drag cu toate că a fost “planificată” la sfarsit de april şi ne-am bucurat mult de parfumul dulce al florilor din pomi.

Duminica Floriilor sau Floriile o sărbătorim în ultima duminică dinaintea Paştelui. Ea serbează sfârşitul postului, dar şi reînvierea naturii. De Florii, oamenii merg la biserică pentru a sfinţi crenguţe de salcie pe care le pun la geamuri, la uşi sau la porţi.
De asemenea, se împleteşte o coroniţă din rămurele de salcie şi se aşează la icoană zicându-se că “cununiţa” apără casa de rele şi o protejează de evenimente neplăcute în familie.
Ramurile de salcie reprezintă renaşterea anuală a vegetaţiei, dar şi ramurile cu care a fost întâmpinat Isus, atunci când a intrat în Ierusalim.
În Duminica Floriilor, gospodinele merg la biserică şi curăţă mormintele strămoşilor, agăţând de cruci rămurele de salcie.
Din punct de vedere religios, Floriile marchează Intrarea în Ierusalim a Mântuitorului. Călare pe mânzul Necuvântătoarei, intră în Ierusalim, blând şi smerit, Cuvântul Lui Dumnezeu.
Ramurile de finic purtate de Făpturile lui Dumnezeu, osanalele rostite de gurile celor de toate vârstele, adună sosirea “Celui prin care toate s-au făcut”, (Ioan I, 3), în Cetatea Sfântă a Ierusalimului. Curiozitate, teamă, uimire şi speranţă sunt trăiri lăuntrice ale cetăţenilor Ierusalimului. Cu toţii doreau să-l cunoască “pe Cel ce vine întru numele Domnului, pe Împăratul lui Israel”, (Ioan XII, 3). Avem inimile strânse în faţa Celui ce avea putere asupra morţii. Cu prea puţin timp în urmă, Viaţa a dăruit viaţă lui Lazăr din Betania “cel mort de patru zile”, (Ioan XI, 43). Se minunau cum, Cel ce are biruinţă asupra morţii intră atât de smerit, călare pe mânzul asinei în Sfânta Cetate a Ierusalimului. Tot poporul lui Dumnezeu aştepta izbăvirea. Unii aşteptau o izbăvire lumească, de sub jugul roman, dar alţii care au înţeles mesajul Domnului Păcii, aşteptau izbăvirea duhovnicească din robia adusă în lume prin neascultarea lui Adam şi a Evei, protopărinţii neamului omenesc, aşteptând Împărăţia lui Dumnezeu, pe Pământ. De aceea, găsim lângă piciorul crucii pe care era răstignit Hristos, oameni plângând şi hainele sfâşiindu-şi, dar şi oameni ai aceluiaşi popor care l-a primit pe Hristos, cu teamă, uimire şi nădejde la intrarea în Ierusalim, dar care acum strigă ”Ia-l, Ia-l, Răstigneşte-l!” (Ioan 19, 15).
Fiind o sărbătoare care marchează reînvierea naturii, sensul ei este atribuit şi elementelor din viaţa cotidiană.
În unele zone, fetele pun în noaptea de Florii busuioc sub pernă, spre a deveni mai frumoase şi mai sănătoase, mai dorite de către flăcăi, pentru a se putea mărita în acel an.
În Muntenia, oamenii nu se spală pe cap deoarece există crezul că dacă faci asta în Duminica Floriilor, în care toţi pomii înfloresc, vei albi precum coroanele albe ale copacilor.
În această zi este dezlegare la peşte. Din moşi strămoşi se spune că aşa cum este vremea în ziua de Florii, aşa va fi şi în ziua de Paşte. Cel care a ţinut postul şi vrea ca în acastă zi să se împărtăşească, are mari şanse să i se împlinească orice dorinţă pe care şi-o va pune.