Arhiepiscopul „Dunării de Jos” a împlinit 65 de ani

Astăzi, 18 martie 2020, Arhiepiscopul „Dunării de Jos” Casian Crăciun, a împlinit 65 de ani. Născut pe nume Costică Crăciun, la data de 18 martie 1955, în comuna Lopătari, din judetul Buzău, este un cleric ortodox român ce deține în prezent funcția de arhiepiscop al Arhiepiscopiei Dunării de Jos, cu sediul la Galați.

Cu această ocazie arhiepiscopul a transmis un mesaj către enoriaşi: „Recunoscător Domnului pentru darul vieţii, realizez câte îndatoriri am faţă de mila şi îndurarea Sa.

Totodată, înalţ smerita rugăciune pentru odihna în fericire cerească a părinţilor mei, a dascălilor şi a tuturor binefăcătorilor mei, în toate împrejurările vieţii. Pe toţi îi văd luminos şi luminoşi, fără nicio deosebire.

În special, le aduc ofranda unei mulţumiri speciale celor ce de la distanţă fizică, cerută de împrejurări, în locul unei flori sau dar de bineţe personal, vor vizita un bătrân izolat sau vor îndrepta un mic dar celor izolaţi în boală şi suferinţă. Dacă Domnul spune „întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei“ (Matei 25, 40), cum nu m-aş bucura eu, din inimă, să ştiu că cei ce vă gândiţi acum la mine, faceţi un gest de iubire sinceră faţă de un frate şi o soră în credinţă! Cu adevărat, îmi faceţi cel mai mare dar! Vă mulţumesc şi vă doresc sănătate!”, semneaza Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos. „La multi ani! şi din partea cotidianului online „Cronica de Brăila”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *