Liceul de artă și riscul elevilor la cutremure

Comunicat de presă primit la redactia „Cronica de Brăila” din partea profesorului Cătălin Canciu, secretar de stat în Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului, preşedintele Organizaţiei Municipale a PNL Brăila.

„Corpul B al Liceului de Arte „Hariclea Darclee” este în cadrat oficial în clasa de risc seismic I, după cum a anunțat Ministerul Educației, într-o listă dată publicităţii pe 21 februarie 2023. Culmea, Primăria Brăilei, proprietarul clădirii și, implicit, cel care poate finanța orice investiție de acest gen, a știut de această situație încă din anul 2019, când s-a efectuat o expertiză în acest sens.Însă,după cum ne-am obișnuit, reprezentanţii Primăriei nu au făcut nimic, pasând motanul în curtea Liceului, că așa este mai comod, să ne ascundem după diverse pretexte. Când facem însă o mărgică, ieșim cu surle și trâmbițe să ne lăudăm, că PSD a făcut și a dres!

Acest Corp B, cândva un internat, a fost transformat după anul 1990 în clădire a Liceului de Arte „HaricleaDarclee”. Nu s-a ţinut cont că spaţiile care serveau ca săli de clasă erau improprii procesului didactic, fiind reduse ca suprafaţă, că ferestrele sunt mici, zgârcite în a oferi lumină naturală şi sunt dispuse de o parte și de alta a unui holișor în care nu încap două persoane una lângă alta. După montarea tâmplăriei PVC, umezeala și igrasia au întregit tabloul trist. Pe autoritățile locale nu le-a interesat acest aspect. Deviza „Merge și așa!” funcționeză foarte bine la „gospodarii” Brăilei.

Este extrem de grav ca, la 4 ani de la încadrarea clădirii în clasă de risc seismic I, tu, autoritate publică, în cunoștiință de cauză, să nu faci nimic, să nu cauți o soluție, mai ales că este vorba de câteva sute de copii care au efectuat cursuri în tot acest timp, cu mucegai, umezeală, cu evidența unui pericol iminent.

Autoritatea publică a spus și spune mereu public că este gata să aloce bani pentru școli, dar solicită un lung șir birocratic de hârtii, inclusiv Documentația de Avizare a Lucrărilor de Investiții (DALI), care are costuri considerabile și nu este la îndemâna unei unități școlare, mai ales că pentru toate consolidările, investiţiile şi reparaţiile capitale cheltuielile se pot face doar din finanțarea complementară asigurată de… cine altul decât bugetul local.

Adevărul este unul singur: autoritățile PSD au fost interesate întotdeauna de lucrări foarte scumpe, făcute de mântuială, cu firme de casă abonate pe viată la bugetul Brăilei, lucrări care să fie asumate orbește de conducerile școlilor.

Despre inacțiunile autorităților locale în acest caz, mai știu ceva: tot în anul 2019, cel puțin până în august, cât am fost inspector scolar general, directoarea Liceului de Arte de la acel moment a discutat cu autoritățile locale și era foarte optimistă, spunându-mi personal că s-a agreat și convenit ca acest corp B să fie reconstruit!! Eu i-am zis, la acel moment, să nu se bucure prea repede, că ar fi o minune să se întâmple așa ceva și, uite, că am avut dreptate!

Astăzi citesc în presă că părinții nu vorsă-și mai lase copiii să facă ore în condițiile semnalate. Mai mult, au declarat că au făcut în noiembrie 2022 o petiție către Primărie pentru relocarea elevilor, dar evident că nu s-a întâmplat nimic. În octombrie 2022, actualul director a făcut la Primărie o solicitare de relocare a copiilor, demers început cu trei săli de clasă la Centrul „Bunici și nepoți”. Trei săli de clasă! Un liceu cu un astfel de profil, nu se poate reloca împrăștiat prin tot orașul, prin diverse spații, să vii să spui: Gata: mi-am făcut treaba, m-am spălat pe mâini!

Primarul, cel care le știe dealtfel pe toate, nu înțelege că activitatea unui astfel de liceu se desfășoară într-un ansamblu, iar copiii și profesorii nu pot fi plimbați dintr-o locație în alta, până la epuizare. Atât poate autoritatea publică locală, administrația PSD, atât poate și vine mereu cu scuze lamentabile. Domnule primar, puteți dormi?”, semnează Cătălin Canciu, secretar de stat în Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului, preşedintele Organizaţiei Municipale a PNL Brăila.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *