MĂSURI DE ORDINE PUBLICĂ LA MECIUL DE HANDBAL HC DUNĂREA BRĂILA ȘI CS RAPID BUCUREȘTI

Efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Brăila vor asigura măsurile de ordine publică la meciul de handbal feminin din cadrul Ligii Florilor Mol, dintre echipele HC Dunărea Brăila și CS Rapid București.
Meciul se va disputa miercuri, 27 septembrie 2023, la Sala Polivalentă „Danubius” din municipiul Brăila.
Prezența jandarmilor în proximitatea locului de desfășurare a competiției sportive este destinată prevenirii și combaterii faptelor antisociale care s-ar putea produce.
Recomandăm spectatorilor să respecte măsurile luate de către organizatori și indicațiile forțelor de ordine, precum și obligațiile care le revin conform Legii nr. 4/2008 privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor și jocurilor sportive.
Amintim câteva dintre aceste obligații. Spectatorilor le este interzis:
– să pătrundă în stare vădită de beție, să consume băuturi alcoolice în arena sportivă sau să încerce să introducă asemenea băuturi în tribună;
– să introducă în arena sportivă inscripţii, embleme, pancarte, bannere, afişe, steaguri sau alte suporturi ce conţin simboluri, sloganuri, imagini ori texte cu conţinut obscen;
– să provoace ori să participe efectiv la scandal în incinta arenei sportive;
– să săvârşească fapte, acte sau gesturi obscene, să profereze ori să scandeze injurii, cuvinte sau expresii jignitoare ori vulgare, precum şi ameninţări cu acte de violenţă împotriva celorlalţi spectatori, oficiali, jucători sau a bunurilor acestora;
De asemenea, reamintim că reprezintă infracțiune confecţionarea, deţinerea, încercarea de a introduce, introducerea, folosirea sau orice altă operaţiune fără drept cu produse incendiare, materii explozive, inclusiv articole pirotehnice, indiferent de categorie, în incinta arenei sportive.
La nevoie, puteți conta pe ajutorul echipajelor prezente în teren ori apelați numărul unic de urgență 112.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *