Training de jurnalism de investigație, Turda, 27 – 29 august

Asociația “Ține de Noi” împreună cu Fundația „Hanns Seidel” – România, anunță demararea unui program de training inedit, special pentru jurnaliști de investigație – căutăm în special jurnaliști din presa locală sau de nișă, care au în spate investigații curajoase sau care doresc să abordeze în viitor subiecte de investigație.
Training-ul va avea loc respectând toate normele de distanțare socială și protecție sanitară, astfel participanții vor beneficia de măști gratuite și dezinfectant din partea staff-ului, puse la dispoziție pe întreaga durată a evenimentelor. Accesul în cadrul sălii de curs se va efectua în ordinea sosirii participanților la locație, iar cazarea se va efectua în camere individuale, iar mâncarea va fi servită în camere.
Cazarea, mesele și accesul la training sunt gratuite, prin sprijinul Fundației „Hanns Seidel”.
Participarea este gratuită.
De asemenea, organizatorii vor adresa invitații directe acelor jurnaliști care considerăm că ar trebui să facă parte din rețeaua națională pe care intenționăm să o creăm. Seminarul este exclusiv creat de jurnaliști de investigație pentru alți jurnaliști, întregul program fiind gândit în cooperare cu laureații Premiului „Ion Rațiu” pentru Jurnalism.
Importanţa cursului de jurnalism de investigaţie este motivată prin rolul esențial al jurnaliștilor de investigație pentru apărarea democrației, a posibilității de cunoaștere a publicului și rolul pe care dezvăluirile îl joacă în menținerea echilibrului între public și autorități publice și în păstrarea drepturilor și libertăților fundamentale.
Exerciţiile vor acoperi o largă paletă de teme – documentarea, abordarea surselor, structurarea ideilor, standardele editoriale, probleme de ordin etic.
CV-ul solicitat în formularul de înscriere va trebui să conțină link-uri către cel puțin 3 articole de investigație pe care aplicantul le consideră cele mai potrivite pentru ilustrarea propriului parcurs profesional.
Toate costurile de cazare, masă, participare, vor fi suportate de Fundația Hanns Seidel, costurile de transport tur-retur până la Turda vor fi suportate de participanți, neputându-se deconta ulterior.
Participarea este gratuită. Link înscriere: https://docs.google.com/…/1FAIpQLScKSULdBKrve1…/viewform
Prezentăm mai jos trainerii de la ultimul atelier, recontactați de noi pentru ediția prezentă, programul final al seminarului poate suferi modificări – cei selectați vor primi un update cu programul final foarte aproape de data începerii efective a trainingului.
Cătălin Tolontan
Cătălin Tolontan este unul din cei mai cunoscuţi jurnalişti români de investigație, redactor-şef şi director general al Gazetei Sporturilor şi autor al unui blog multi-premiat tolo.ro.
Laureat a zece premii de “ziarist al anului” în ultimii 12 ani, Cătălin Tolontan a intrat în presă în 1990, la ziarul studenţesc al Facultăţii de Comerţ din Academia de Studii Economice. În ultimii ani a fost autorul mai multor investigații jurnalistice care au expus corupția unor cluburi de fotbal sau a unor înalți oficiali aflați în funcții cheie ale aparatului guvernamental.
Investigația sa din 2009 despre Ministrul Tineretului și Sportului, Monica Iacob- Ridzi, care a dus demisia acesteia și trimiterea sa în judecată, a fost menționată în raportul Comisiei Europene despre România, precum și în cel al Departamentului de Stat al SUA.
Investigația începută în 2013, împreună cu Mirela Neag, privind finanțarea ilegală a Galei Bute a dus la trimiterea în judecată, în 2015, a mai multe persoane, între acestea fostul ministru al turismului, Elena Udrea. Investigația a câștigat în 2014 International News Media Association Awards la categoria Best Use of An Event to Build a News Brand.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *