REȚINUT DE POLIȚISȚI ȘI ARESTAT PENTRU TÂLHĂRIE CALIFICATĂ ȘI EFECTUAREA DE OPERAȚIUNI FINANCIARE ÎN MOD FRAUDULOS

La data de 21 decembrie a.c., polițiști din cadrul Biroului Investigații Criminale sprijiniți de polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Brăila, luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și jandarmi, au efectuat percheziții la două imobile, în localitatea Chiscani.

În urma activităților desfășurate, a fost identificat un tânăr de 20 de ani, din satul Chiscani, bănuit că, în perioada 18.11.2023 – 16.12.2023, ar fi săvârșit două infracțiuni de tâlhărie calificată, o infracțiune de tentativă la tâlhărie calificată și o infracțiune de efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos.

În fapt, la data de 25 decembrie a.c., tânărul, folosind forța, i-ar fi sustras unei femei rucsacul de pe umăr, după care ar fi folosit un card bancar, efectuând tranzacții frauduloase în valoare de 300 de lei. În mod similar, la data de 18 noiembrie a.c., acesta i-ar fi sustras altei femei o poșetă de pe umăr.

Astfel, în urma probatoriului administrat, polițiștii l-au reținut pe bază de ordonanță pentru 24 de ore.

Astăzi, 22 decembrie a.c., Judecătoria Brăila a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila și a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile a bărbatului.

Acesta a fost încarcerat în C.R.A.P. Brăila.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *