Dăruiește un Crăciun

Se apropie cu pași repezi Sfânta Sărbătoare a Crăciunului. Este poate perioada anului cea mai îndrăgită de copii, mai ales dacă ne gândim la dimineața în care aceștia vor găsi sub brad cadourile lui Moș Crăciun.

Inițiatorul unui proiect intitulat „Dăruiește de Crăciun”, Nicușor Pavel, alături de alți șase voluntari au indeplinit in această săptămană rolul de mesageri ai Moșului. Cele peste 300 de pachete cu “bunătați de la Moș Crăciun” le vor duce copiilor cu dizabilitati de la Fundația „Lumina”, Fundația “Trebuie”, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Brăila, dar și copiilor cu probleme din localitatea Măicănești Brăila, magia sărbătorilor.

daruri nicusor

 

 

“Vom merge să dăruim copiilor cu probleme de sănătate un strop de bucurie așa cum ne bucurăm și noi cănd primim un dar. Am făcut o tradiție să ne intalnim in această perioadă, de aproape șapte ani și să facem aceste pachete cu dulciuri și jucarii. Singur fără nici un sprijin financiar de la nimeni, doar eu am făcut posibil acest proiect de caritate. Alături de prietenii mei Oana, Dragoș, Georgian, Alina, Codrin și Savin am umplut “tolbele” iar azi sș maine (n.r. 18-19 decembrie 2020) vom merge să le ducem copiilor”, ne-a spus Nicusor Pavel.

131334457_3543993672336961_7898636269556515072_n

Tinerii au postat pe Facebook pregătirea darurilor și nu au lipsit comentariile de apreciere ale prietenilor. M.T. spunea: “Doamne cat de minunați sunteți. Să știți că vă apreciez și vă îmbrățișez cu drag. Dumnezeu să vă ajute in tot ceea ce faceți”.

Puțini brăileni cu suflet mare mai fac gesturi de caritate in aceste zile. Felicitări Nicusor, felicitări și celor care i-au inteles gestul de a dărui copiilor bolnavi cu nevoi speciale, aceste mici insemne de la „Moș Crăciun”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *