Eroii Brăilei, ’89!

În urma cu 22 de ani, în dimineaţa zilei de 20 decembrie, fostul preşedinte, Nicolae Ceauşescu a convocat o mare adunare generală în Bucureşti pentru a încerca să potolească şi să condamne revolta de la Timişoara.
Atunci a început, practic, sfârşitul epocii socialiste. Românii nu s-au mai lăsat impresionaţi de promisiunile deşarte, iar manifestanţii au declanşat protestul. Brăila are şi ea martirii ei, care au luptat pentru libertate. Din mărturiile unui brăilean, Cristian Delcea prezentăm câteva dintre momentele importante ale eliberării noastre.

Pe 21 decembrie a început ultima etapă a revoluţiei române din 1989 care a dus la căderea regimului comunist. Dezordinea din Armată a avut efecte devastatoare. Trei evenimente au curmat 22 de vieţi. Generalii care au dat ordinele fie au intrat în pământ cu onoruri militare, fie încasează şi acum pensii mari. În noaptea de 23 spre 24 decembrie 1989, 13 persoane au fost împuşcate de militari ai Armatei române în piaţa publică a oraşului Brăila. Este unul dintre marile masacre ale Revoluţiei.
Până în după-amiaza zilei de 23 decembrie 1989, la Brăila a fost linişte, a fost pace, a fost bine. Primul-secretar PCR al judeţului, Anton Lungu, fusese dezbrăcat la pijama şi predat Armatei. În fapt, Anton Lungu nu a avut nicio secundă statutul de reţinut, el a fost mai degrabă “găzduit”, cum îi plăcea să spună.
Armata şi Gărzile Patriotice au dispus din 22 decembrie grupuri de militari şi de civili în clădirile care înconjurau sediul Judeţenei de Partid.
Aşa se face că la 23 decembrie, în Casa Agronomului, Hotelul Belvedere, Palatul Telefoanelor, Liceul “Gheorghe Munteanu Murgoci”, Hotelul Tineretului şi Blocul Romarta se aflau grupuri combinate de gărzi patriotice şi subunităţi MApN.
După primul foc, tras dintr-o greşeală, dispozitivele militare din zona Prefecturii şi a Palatului Telefoanelor au interpretat zgomotul cartuşului tras în aer ca pe un atac şi au deschis focul imediat asupra clădirilor din zonă şi a pieţei în care se aflau sute de oameni. În decurs de numai câteva secunde şi-au pierdut viaţa 9 civili şi au fost răniţi alţi 19 (victime din rândul demonstranţilor care nu părăsiseră încă Piaţa Independenţei).
Până dimineaţă au mai murit împuşcaţi patru oameni. Printre ei, şi Gheorghe Balaban, locotenent major la UM 0412 Brăila (unitate USLA, aparţinând Securităţii). Din păcate au fost o serie de greşeli care în final a lăsat morţi pe platoul din Piaţa Independenţei.
O altă mărturie o oferă militarul în termen Adrian Strat. Acesta declara în ziarul “Libertatea” din Brăila, în ianuarie 1990: “În ziua de 23 decembrie, la ora 19.30, mă găseam pe acoperişul Consiliului din Piaţa Independenţei, cu misiunea de a lovi eventualele elicoptere care ar încerca să aterizeze. A început focul asupra noastră, trăgându-se dinspre Dunăre, de la Blocul Romarta, Casa Agronomului şi din blocurile de lângă clădirea Poştei. Noi nu am ripostat imediat, ci după ce majoritatea lumii adunate în piaţă a părăsit zona. În piaţă au rămas numeroşi morţi şi răniţi. Am primit ordin de foc şi am tras până când focul asupra noastră a încetat”.
Slaba pregătire a militarilor din dispozitivele de apărare. Aceştia fuseseră încorporaţi în septembrie 1989, iar până în noiembrie au fost folosiţi la munci agricole. Diversiunea radio-televizată. De la Bucureşti, grupul FSN din jurul tripletei Iliescu-Militaru-Brucan „mitralia” populaţia, inclusiv Armata, cu informaţii otrăvite, instigatoare.
Dispunerea de forţe din centrul Brăilei
– Liceul Murgoci: luptători de la Gărzile Patriotice (GP) şi militari din UM 01763
– Palatul Telefoanelor: luptători GP şi militari din UM 01294
– Casa Agronomului, Casa Tineretului: luptători GP
– Blocul Romarta: militari din UM 01763 şi 01755
– Blocul Continental: militari din UM 01763
– Sediul IREG: militari din UM 01763
Procuratura Militară a stabilit că 41 din cei 42 de eroi ai Brăilei au murit de glonţul militarilor. În categoria militarilor i-am inclus şi pe membrii Gărzilor Patriotice care, după prăbuşirea orânduirii comuniste, au fost incluşi în structurile MApN.
Ce este acum , fiecare simte, vede. Democraţia este de unii binînţeleasă, de alţii nu. În anul 1989 a fost un început de drum ratat, şi nimeni nu are cum să contrazică asta.